ORTODOXIE ŞI ECUMENISM

1) Nu are temei patristic

Nici un sfant nu a fost ecumenist si nu s-a rugat impreuna cu cei de alte confesiuni. Din contra, multi sfinti s-au opus ecumenismului (ex: Sfantul Marcu Eugenicul) si discutiilor cu ereticii. Cat despre rugaciunea impreuna cu ereticii, fiind interzisa de Sfintele Canoane, sfintii nu doar ca nu s-au rugat, dar chiar au strigat cu glas mare impotriva acestei grave calcari a canoanelor. De exemplu, Sf. Efrem Sirul a zis: “Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei citi murdaresc sfinta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!”

2) Nu se stie prea clar ce este

“Nimeni nu stie ce este ecumenismul”. Chiar un episcop foarte ecumenist - PS Serafim Joanta, o recunoaste. Nu doar ca nimeni nu stie, dar multi ortodocsi vad ce vor in ecumenism si mai ales vad ce pare bun:

• intalniri reciproce de cunoastere si intelegere
• actiuni impreuna impotriva ateismului
• pace si bunaintelegere intre confesiuni
• calea pentru unitatea crestinilor
• etc

Oricare dintre aceste viziuni, daca ar fi sa le luam separat, nu doar ca sunt bune, dar nici nu e nevoie de o idelogie ca sa se manifeste. Daca suntem ortodocsi, oricum trebuie sa plinim toate acestea, la ce ne trebuie o ideologie pentru asta? Ortodocsii au coexistat in istorie cu multe confesiuni si religii. Au trait in pace chiar si cu turcii si nu au avut ecumenismul ca sa ii invete cum sa o faca. Insa niciodata nu ei au fost sursa conflictelor, niciodata nu au pornit razboaie sau opresiuni. Daca ceilalti au facut-o, sa se impace ei intre ei, pentru ca noi ca ortodocsi oricum suntem datori sa purtam crucea fara incrancenare, iar testamentul unui martir al temnitelor comuniste este graitor: “Sa nu ne razbunati!” Nu doar el, ci toti ortodocsii care au murit si au fost oprimati de alte culte si de alte religii, nu au spus altceva vreodata. Prin urmare, argumentul ca ecumenismul este necesar deoarece facem pace intre noi este hilar: ortodocsii au fost tot timpul in pace cu toti si cu Dumnezeu, doar cu vrajmasul diavol sunt pururea in razboi ortodocsii - ori cu acesta nu vrem si nu trebuie sa facem pace.

Cu atat mai grav este ca nu stim ce inseamna ecumenismul, cu cat vedem ca deja a devenit o ideologie, cu institute, cu program, cu centre de studiu, etc. Ori a face ecumenism cata vreme nici nu stim ce inseamna nu poate fi decat falimentar pentru unitatea noastra, a ortodocsilor. Si vedem cum lupta pentru unitate cu ereticii aduce dezbinare intre ortodocsi. Noi nu am realizat inca unitatea deplina a ortodocsilor, pe schismaticii stilisti nici nu ii bagam in seama, desi au aceeasi credinta cu noi, dar pe ereticii protestanti care injura pe Maica Domnului ii numim frati in Hristos si ne pupam cu ei.

3) Pica bine pentru antihrist

O singura supra-religie in care sa nu mai exista conflicte intre oameni si neintelegeri si in care fiecare sa cedeze la lucrurile care ne despart este ceea ce isi doreste antihrist. Cand o sa vina, o sa puna mana pe ea si o sa se puna pe el in locul lui Hristos. Daca ortodocsii se roaga impreuna cu ereticii, ei calca in picioare canoanele. Cei care calca in picioare canoanele, pierd Duhul Sfant si ajung in rataciri si mai mari decat rugaciunea impreuna cu ereticii. Ora vrajmasul nu doreste altceva decat sa ne rupem de Dumnezeu. Chiar daca in aparenta parem ortodocsi, facem slujbe ortodoxe, avem biserici frumos pictate si icoane minunate, cat timp nu avem Duhul Sfant suntem ai vrajmasului. E cu totul de mirare ca vedem cum se construieste sub ochii nostri statul global, politica globala, sistemul economic global, dar cand vedem ca se pun bazele unei religii globale, ne facem ca ploua si intram in hora.

Inca unul …

Dincolo de aceste argumente, ierarhii ecumenisti ar trebui sa se gandeasca si la faptul ca Biserica trebuie sa fie si soborniceasca si sa asculte de glasul poporului care nu vrea ecumenism. Insa asa cum inaintasii lor care au semnat unirea cu papa au regretat mai apoi cand poporul nu mai venea in bisericilor unde slujeau ei, poate ca asa o sa se intample si acum. Fereasca Dumnezeu ca acesti ierarhi care iubesc atat de mult pe eretici incat uita de oile lor sa se amageasca si sa vada oi pe capre.

- Gigel CHIAZNA

Oana IFTIME

Citim că părintele a participat, pe 13 noiembrie, la o întâlnire a preoţilor, unde a fost admonestat de către ierarhul său pentru poziţia antiecumenistă. A doua zi, pe 14, părintele Eftimie a fost depus din funcţia de egumen şi plasat sub interdicţia de a mai predica în satele învecinate schitului în care vieţuieşte. Evident, pretextele oficiale din actul de depunere sunt cu totul altele, anume că părintele nu ar avea studii teologice, ceea ce, până în 13 noiembrie 2007, nu constituise un impediment. Şi, de altfel, lipsa studiilor teologice formale (în toate sensurile termenului) nu a împiedicat pe cei merituoşi înaintea lui Dumnezeu să fie stareţi şi/sau călăuzitori ai poporului (s-a şi dat exemplul părintelui Cleopa, oierul cu două clase, îl adaug şi eu doar pe cel al părintelui Porfirie).

Cum poate un episcop să poarte într-o mână Crucea şi în cealaltă bâta, fără a risca să pocnească oamenii cu crucea, sau să-i binecuvânteze cu bâta? Ceea ce s-ar zice că nu se face, nici una, nici cealaltă.

Cum poate cineva să asuprească pe altul, pe motiv că acesta din urmă nu are dragoste de fraţi??? Chiar nu sesizează nimeni ridicolul, paradoxul, suceala nătângă a situaţiei? Nu se vede ingineria demonică, la lucru, încurcând minţile oamenilor? Ce se întâmplă cu noi?

[ CITESTE TOT AICI ]

S-a terminat Adunarea “Ecumenică” de la Sibiu. Mii de lumînări şi torţe în marş, pupat piaţa Independenţei, lacrimi gîrlă (deşi nu de pocăinţă - piaţa nu a fost totuşi inundată), emoţii, mîndrie înnecînd gîtlejurile (Sibiul e „capitala culturală a Europei”). Am pus o jumătate de milion de euroi! Am mai făcut un pas în Europa! A fost şi Papa de la Roma (pe ecrane). Europa nu mai e doar „cu ochii pe noi”! E în noi! (pervers îmi reamintesc celebra poezie a Veronicăi Porumbacu „simt Europa în mine”, imortalizată de epigrama lui Păstorel Teodoreanu… „în chestia matale intră-ntregul continent”). S-a reconfirmat la punctul 6 din mesajul final (redactat în „limba de lemn” caracteristică tuturor mesajelor „ecumenice”) Charta Oecumenica (deci vom continua sa luptăm împotriva „antisemitismului” şi vom scoate pînă la urmă din Liturghie pasajele ofensatoare la adresa „fraţilor noştri mai mari” - deziderat exprimat adesea la întrunirile nu prea date publicităţii, dintre reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi cei ai „fraţilor mai mari”). Şi uite ce frumos a aranjat Dumnezeu lucrurile că la doar cîteva zile după asta s-a ales şi cel mai „ecumenic” Patriarh.

Şi totuşi o mică pietricică de poticnire tot a rămas. Din fericire. Căci e piatra pe care lucrătorii nu au băgat-o în seamă şi care e piatra din capul unghiului. Punctul 2 al mesajului „recomandă să se continue discuţiile privind recunoaşterea botezului, fiind conştienţi de importantele realizări pe această temă în mai multe ţări şi fiind conştienţi de faptul că această chestiune este strîns legată de înţelegerea euharistiei”. Deci nu s-a ajuns la o înţelegere în privinţa recunoaşterii botezului! Zic din nou din fericire. Deşi există un număr de formule „economice” privind primirea ne-ortodoxilor în Biserică, nu au putut fi anulate canoanele (care reprezintă predania lăsată de însuşi Domnul Hristos) care cer imperativ ca botezul să se facă prin întreită scufundare în numele Sfintei şi Nedespărţitei Treimi. Atunci cînd botezul nu se face prin scufundare (ceeace e însuşi numele baptismos) nu este botez. Lucrurile sînt chiar atît de simple, cu toate sofisticăriile papiste şi protestante (am vazut o formulare „ecumenică”: prin scufundare sau turnare). Ei bine, nu. E doar prin scufundare!

De aceea vedem o rază de speranţă în chiar declaraţiile ÎPSS (de atunci) Preafericitul în devenire Daniel în interviul pe care l-a acordat ziarului Cotidianul pe 10 Sept. a.c. Deşi pare din discursul său că cea mai importantă problemă a adunării a fost să „intensifice semnele vizibile de dialog şi cooperare”, în al doilea rînd să încurajeze tinerii să participe la viaţa Bisericii şi în al treilea rînd să se ocupe de migranţi (punctul 5 recomandînd o grijă specială pentru romi), nu putem să trecem cu vederea că problema botezului este punctul 2 (primul fiind doar o declaraţie insipidă). Şi deşi această problemă e lăsată la sfîrşitul interviului (introdusă oarecum forţat, aproape prin surprindere, de cel ce lua interviul ÎPSS de atunci, ÎPSS de atunci nu a avut ce face decît să reafirme (cu multe ocolişuri) poziţia esenţială a Bisericii.

Ne putem întreba dece a părăsit Mitropolitul Kiril al Smolenskului şi Kaliningradului (dealtfel cunoscut ecumenist) adunarea, nesemnînd documentul final? S-a mers totuşi undeva prea departe? Deşi fie vorba între noi această adunare, ca şi cele precedente, merge pe alături de drum. Orice entuziasm la adresa ei (lor) dovedeşte o profundă şi dureroasă neînţelegere a ceea ce este Ortodoxia. Într-adevăr însăşi ideea ecumenismului, ideea devălmăşiei Adevărului cu minciuna e profund ofensivă şi pierzătore de suflete, infinit mai gravă decît faptul că cutare sau cutare preot a „colaborat cu securitatea”. Adevărul e doar unul şi el ne-a fost arătat chiar de Cel ce este Calea, Adevărul şi Viaţa. El ne-a dat cuvinte de viaţă, poruncile Sale sînt metoda vindecării sufletelor noastre scufundate în păcat, iar „cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” şi „cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela este care mă iubeşte, iar cine mă iubeşte pe mine iubit va fi de către Tatăl meu şi-l voi iubi şi eu şi mă voi arăta lui”, căci dacă „mă iubeşte cineva, păzi-va cuvîntul meu şi Tatăl meu îl va iubi pe el şi vom veni la el şi la el ne vom face locuinţă”. „Dacă mă iubiţi pe mine, păziveţi poruncile mele. Iar eu voi ruga pe Tatăl şi vă va da alt Mîngîietor, ca să fie pururea cu voi: Duhul Adevărului, pe care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede, nici nu-l ştie, ci voi îl cunoaşteţi, căci rămîne la voi şi va fi întru voi”. Ce poate fi mai clar şi mai explicit? Duhul Sfînt, Duhul Adevărului nu vine la cei care nu ţin poruncile Domnului. Poruncile Domnului au fost clar explicitate şi au devenit norme de conduită pentru creştini prin dogmele şi canoanele Bisericii Universale, revelate de Sfîntul Duh episcopilor din întreaga creştinătate întruniţi în Sinoadele Ecumenice. Acesta este singurul sens al Ecumenismului. Încercările actuale de a desfiinţa Cuvîntul lui Dumnezeu ca să-l înlocuiască cu rînduiala omenească, împotriva rînduielilor stabilite de Sinoade, se pun singure firesc sub osînda neţinerii poruncilor Domnului. Aspectul cel mai îngrijorător este intervenţia poliţiei împotriva celor care obiectează împotriva ecumenismului. Sînt primele semnale ale viitoarelor persecuţii. Deocamdată îşi „fac mîna”. E acelaşi scenariu care s-a repetat de nenumărate ori. Să ne amintim doar de persecuţiile împotriva „tradiţionaliştilor”, „fundamentaliştilor” ortodoxi care au urmat Conciliilor de „unire” de la Lyon (1274) şi Florenţa (1439).

Cu cîţiva ani în urmă am scris un număr de articole pentru Buletinul Asociaţiei Românilor din Australia referitoare tocmai la acest subiect. Era o încercare de a lămuri pe credincioşii ortodoxi români din Australia asupra efectelor dezastruoase ale defecţiunii unui preot ortodox român la catolici. Era într-o perioadă cînd zgomotele ecumeniste ajunseseră la paroxism. Întîmplător preotul în chestiune ne vorbea cu entuziasm de un ierarh încă necunoscut (cu care fusese coleg de seminar sau pe la Sibiu), dar cu mare viitor! Îl chema… Daniel Ciobotea.

Revizuind aceste meditaţii le-am găsit încă actuale şi îmi voi permite, cu îngăduinţa redacţiei să le împărtăşesc şi altora.

VLAD PROTOPOPESCU

SURSA: Neamul Romanesc

“Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. ” (Evrei 13#7)

un articol de Gigel Chiazna

Pentru a sustine ecumenismul, promotorii acestui curent se folosesc uneori chiar de marturiile si scrierile anti-ecumenistilor. Sa luam de exemplu cazul celui mai mare teolog roman Pr. Dumitru Staniloae, care spre sfarsitul vietii sale, a marturisit de nenumarate ori impotriva ecumenismului, mergand pana la acolo la a spune: “Eu nu prea sunt pentru ecumenism. A avut dreptate un sarb, Iustin Popovici care l-a numit panerezia timpului nostru. Eu il socotesc produsul masoneriei. Iara relativizeaza adevarul, credinta adevarata” (ASCULTA AUDIO)

Sunt nenumarate exemplele de ignorare a raportarii finale a Pr. Staniloae in privinta ecumenismului. Este adevarat ca inainte de a marturisi cuvintele de mai sus, pe perioada comunista, parintele a participat la intalniri ecumenice (intre ortodocsi) si ecumeniste (intre ortodocsi si eretici). Dar tocmai avand aceasta experienta in spate, puterea cuvintelor si marturiei sale este cu atat mai mult de luat in seama, ceea ce ecumenistii zilelor noastre nu fac. Ei ignora cuvantul de sfarsit si marturia parintelui si continua sa se foloseasca de scrierile lui si sa le talmaceasca in sustinerea ecumenismului, uitand indemnul Sf. Apostol Pavel: “Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. ” (Evrei 13#7)

As dori in acest articol sa ma refer doar la cartea Pr. Sandu de la Iasi: “Tre argomenti dommatici per dialogare - L’ecumenismo come teologia per il Padre Dumitru Staniloae“. Marturisesc ca nu am citit aceasta carte, deoarece nu pot sa pun nici o valoare pe o carte care se argumenteaza pe baza unei bibliografii in care cea mai noua carte a Pr. Staniloae citata este din 1978. Pus in balanta acest studiu in comparatie cu marturia parintelui Staniloae mentionata mai sus, dar si cu alte declaratii, este clar ca acest studiu nu poate decat sa ofere decat cateva informatii despre cum a evoluat parintele Staniloae din a fi un ecumenist in a fi un antiecumenist convins, ceea ce bineinteles autorul trece cu vederea, probabil … in numele ecumenismului.

UPDATE 10 oct 2007: In completarea articolului as dori sa mai aduc un citat din cartea “Omagiu memoriei parintelui Dumitru Staniloae”, Edit. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1994, p. 93: “Biserica romano-catolica si Biserica Ortodoxa nu sunt Biserici surori. Nu exista decat un singur Trup, adica o singura Biserica. Deci, notiunea de Biserici surori este improprie.”