ORTODOXIE ŞI ECUMENISM

UNIVERSITATEA ARISTOTELICÃ TESALONIC
FACULTATEA DE TEOLOGIE,
SECŢIA: TEOLOGIE PASTORALÃ ŞI SOCIALÃ
DISCIPLINA: SFÂNTA SCRIPTURÃ ŞI SCRIERILE SFINŢILOR PÃRINŢI
PROTOIEREU PROFESOR THEODOROS ZISIS

Tesalonic, 18 Aprilie 2001

Preafericite,

Am sperat cã neliniştea şi împotrivirile deplinãtãţii Bisericii binecredincioşilor creştini ortodocşi, care cunosc cele ale credinţei şi sunt angajaţi activ în trupul Bisericii, vor sensibiliza mintea şi inima Prea Fericirii Voastre şi veţi proceda la schimbarea hotãrârii Permanentei Sfântului Sinod, prin care v-aţi dat asentimentul sã participaţi la schimbul de onoruri cu antihristul şi panereticul papã al Romei, aţi desfiinţat Evanghelia lui Hristos, aţi “demolat” Sfintele Canoane, aţi ofensat pe Sfinţii care au luptat împotriva papei şi aţi deschis uşa spre a intra în Bisericã lupi grei.

Împreunã cu împovãratul de multimea ereziilor papã, cinstiţi-i şi pe toţi vechii eretici şi dascãli mincinoşi: pe Arie, pe Macedonie, pe Eutihie, pe Apolinarie, care sunt îngeri în comparaţie cu papismul si cu rãtãcirile lui. Dar pentru Prea Fericirea Voastrã nu mai conteazã nici Evanghelia, nici Sinoadele Ecumenice, nici învãtãtura Sfinţilor şi de Dumnezeu purtãtorilor Pãrinţi. Faptele Prea Fericirii Voastre Vã dezmint cuvintele. Prin urmare, daţi jos icoanele sfinţilor din biserici, dacã tot aţi înjosit şi aţi desfiinţat învãţãtura lor, ca sã înţeleagã mai bine ce se petrece, poporul care e dezamãgit şi se aflã în derutã. Ce sens mai are sã vorbim despre romanitate şi despre civilizaţia ortodoxã, când strãmoşii noştri bizantini preferau sã vadã în Cetate “a împãrãţi turbanul turcesc decât tiara latinilor”? Refugiaţii memorabilei patrii ar fi preferat sã moarã, decât sã primeascã a cinsti pe casapul romanitãţii.

Cu respect şi discernãmânt Vi s-au adresat în mod izolat Sfântul Munte, mãnãstirile, mulţi clerici, monahi si laici, si V-au cerut sã sesizaţi greşeala deciziei şi sã preveniti sminteala şi dezbinãrile. Vizita papei şi onorurile cãtre acesta se constituie într-o temã mai mare decât cea în legãturã cu buletinele. Cum de nu o sesizaţi? Greşeli fac toţi: şi patriarhii şi arhiepiscopii. Numai papa pretinde cã e infailibil şi numai ereticii nu vor sã-şi schimbe pãrerea, din egoism şi încãpãţânare. Ascultaţi şi vã angajaţi în fel de fel de chestiuni despre credinţã cu persoanele lumeşti. În loc sã-i învãţaţi şi pe ei şi pe numerosul popor, ce înseamnã papa şi papismul, adicã erezie şi înşelare, ce înseamnã denaturarea Evangheliei în putere de stat lumeascã şi de dominatie, dupã care “li se pare cã stãpânesc popoarele”. Vã bazaţi pe faptul cã Vã cântã în strunã majoritatea celor ce nu cunosc chestiunile credinţei, pentru a cãror neştiinţã, noi, toţi pãstorii, vom da seamã înaintea lui Dumnezeu.

V-aţi apãrat înaintea credincioşilor, zicând cã statul l-a invitat pe papã şi cã fiind presaţi aţi cedat de nevoie. Totuşi, credinciosul popor V-a dat dovada sprijinului sãu cu prilejul diverselor manifestãri, ca sã staţi ferm si sã ţineţi piept presiunilor, fiindcã opinia poporului o au în vedere mai mult politicienii, (care au fost) aleşi de popor. Faptul cã şi Prea Fericirea Voastrã a evitat a se opune într-un singur trup şi cu o singurã gurã înseamnã cã doreşte sã vinã papa în Grecia, pentru a câştiga profil european în legãturã cu noi – chipurile – fanaticii, retardaţii şi “minunaţii”, dupã caracterizarea onorificã a Fanarului. În orice caz, deja politicienii îşi freacã mâinile pentru reuşita operaţiunii de dezbinare, dupã cum şi diplomaţii Vaticanului dau curs informaţiei (în legãturã cu vizita papei – n.tr.) cã nu se exercitã nici o presiune, iar dacã Biserica a ridicat obiecţii, a fost obligatã sã se potoleascã, pentru a nu se face rabat şi astfel sã fie înnegritã imaginea ţãrii noastre în exterior. La fel, informeazã şi cercurile Vaticanului, lãsând sã se înţeleagã cã Arhiepiscopul ar dori şi chiar aşteaptã sã vinã papa.

Mulţi arhierei, chiar şi dintre sinodali, dar, mai ales, dintre cei ce aprobaserã venirea papei, izbindu-se în eparhiile lor de furia şi de revolta poporului, şi-au suflecat mânecile şi au dezlãnţuit campania împotriva papei, insistând cã cedeazã dorinţei şi angajamentului pe care şi le-au luat în scris de a veni papa. Şi se pare cã, într-adevãr, aşa este; deoarece nu aţi luat deloc în seamã textele mãrturisitoare ale multor arhierei, care V-au cerut sã convocaţi corpul legislativ al ierarhiei, a cãrei copleşitoare majoritate nu este de acord cu hotãrârea Permanentei Sfântului Sinod. De ce nu convocaţi ierarhia pentru o atât de importantã temã, care tinde sã dezbine şi sã sfâşie trupul Bisericii? Cunoaşteţi foarte bine din cercetãrile şi studiile personale ale Prea Fericirii Voastre ce a însemnat şi ce înseamnã tema calendarului, care tot din Occident a fost instigatã şi care a fost susţinutã de regimul politic elen. Pe Meletie Metaxakis vreţi sã-l urmaţi, care s-a fãcut izvor şi pricinã a schismelor şi suferinţelor? Nu funcţioneazã sistemul sinodal? Face-vom din Atena Vatican? Vã bizuiţi pe felul de a gândi şi pe linguşirile persoanelor din cercul Prea Fericirii Voastre şi ale celor ce tânjesc dupã funcţii şi promovãri, dar neglijaţi conştiinţa plinãtãţii Bisericii care s-a manifestat de multe ori şi în multe feluri. Oricum, sã cunoaşteţi cã pe papa nu-l primeşte Biserica Eladei! Îl primesc Arhiepiscopul Hristodul şi cei dimprejurul lui, clerici şi teologi cu cuget lumesc, cu scopul de a trãda şi a desfiinţa Credinţa Ortodoxã. Şi, dupã cum la Ferrara-Florenţa nu am avut unire, ci falsã unire, aşa şi acum nu avem primire, ci falsã primire. Acestea, pe care le întreprindeţi, memoria colectivã ortodoxã le va uita, ca şi cum nici nu ar fi avut loc. Nu aţi luat în seamã nici pocãinţa celor ce au semnat ruşinoasa hotãrâre a acelui sinod, care în faţa protestelor binecredinciosului popor şi-au retractat semnãtura şi şi-au mãrturisit greşeala. Prea Fericirea Voastrã nu luaţi în considerare nimic.

Mintea şi inima ortodocşilor nu pot sã înţeleagã ceea ce se va întâmpla. În ziua aceea, se va rãstigni din nou Hristos împreunã cu rãstignita Sa Bisericã. Luna mai din 2001, luna cuceririi noastre de cãtre papă, va fi mult mai rea decât luna mai din anul 1453, care a fost doar luna cuceririi noastre trupeşti şi politice. Scrieţi cu propriul scris al Prea Fericirii Voastre o paginã neagrã în istoria Bisericii Eladei şi, astfel, deveniţi primul arhiepiscop care aţi pãrãsit poziţia riguros tradiţionalã. Dacã Prea Fericirea Voastrã urmãriţi astfel de întâietãţi şi evoluţii, poporul ortodox nu Vã va urma.

Desigur, încã n-au pierit (toate) nãdejdile. Sperãm în douã realizãri posibile omeneşte. Sã se gãseascã şi în ultima clipã episcopi vrednici de numele şi de chemarea lor. Sã-şi asume toţi responsabilitãţile şi fiecare personal. Nu este responsabil doar Arhiepiscopul, nici micul sinod, chiar dacã ar fi şi (mai) mare. În chestiunile de credinţã, competenţa nu constã în rezoluţii locale; este universalã şi soborniceascã. Marele Vasile a fãcut din mica Cezaree a Capadochiei centru şi inimã a Ortodoxiei, deasupra Romei, deasupra Constantinopolului şi a altor tronuri patriarhale. Turma ortodoxã de pretutindeni a Eladei cautã pãstori şi îndrumãtori. Nu este proprietatea (personalã) a nimãnui Credinţa Ortodoxã.

Iar a doua nãdejde a noastrã, mai puternicã, este Sfântul Munte, petrecerea cea cu nume sfinţit, Chivotul Ortodoxiei, care din nou se oferã sã ajute curajosul şi luptãtorul popor, faţã în faţã cu catastrofa Noii Ere a lui Antihrist, cu ecumenismul şi sincretismul ei. Cele trei inspirate texte conglãsuitoare ale Sfintei Kinotite nu le-a luat în considerare Arhiepiscopul; le-a primit însã ca pe un miros de bunã mireasmã duhovniceascã de Hristos purtãtorul popor, asteptând şi alte lucrãri (de acest fel).

Şi, dacã vor fi dezminţite şi aceste nãdejdi ale noastre, suntem siguri cã ceea ce nu am putut sã izbutim noi, din cauza pãcatelor şi a nevredniciei noastre, o va reuşi Dumnezeu. La sfârşit, Hristos şi Biserica vor birui, iar nu antihristul papã; Mielul, iar nu fiara!

Fericiţilor, Preafericite, toţi câţi sunteţi prieteni ai Mielului şi potrivnici ai fiarei.

Cu îndatorată cinstire,
cel mai mic între preoţi,
Theodoros Zisis

Un teolog ortodox, cand are sansa de a lua cunostinta cu crestinismul apusean, nu se poate sa nu fie surprins in mai multe privinte. Cea mai socanta constatare pentru el este laicizarea (si, odata cu ea, desacralizarea) acestui crestinism. Fenomenul – pentru apuseni normal – a inceput odata cu asa-numitul “aggiornamento” (aducere la zi) lansat de Conciliul II Vatican, dupa care Biserica trebuie sa se actualizeze spiritului modern, mereu transformator al lumii contemporane. Si, potrivit acestui principiu, tot ce apare nou in lume trebuie sa se reflecteze si in Biserica (ca doar nu lumea trebuie sa se ia dupa duhul Bisericii, ci Biserica dupa duhul lumii, nu?).

Primul soc l-am avut cand am luat cunostinta cu capela unei facultati de teologie catolica: era construita ca un buncar antiatomic, cu pereti bruti din ciment, de la care aveai impresia ca abia s-a scos cofrajul, cu asfalt pe jos si cu sfanta masa din fier beton.

Alta surpriza am avut-o tot la cursurile de aceleiasi facultati, unde, chiar in fata mea sedea un teolog “punk”. Avea lanturi peste tot: in urechi, in nas, pe brate… In parul festelit cu toate culorile posibile, avea taiata o cruce, iar hainele lui erau rupte si zdrentuite cum la noi parca nici cersetorii nu poarta. Prezenta lui acolo nu deranja pe nimeni, era chiar banala. Ce mai, pe scurt: era modern! Socat, va marturisesc ca m-am intrebat cine era cu adevarat liber fata de lanturi: el sau rastignitii de la Aiud, Gherla, Jilava…? Sa nu credeti cumva ca de aceasta actualizare a fost crutata missa catolica. Nici vorba! Lunar, studentii teologi catolici organizeaza asa zise “misse ale facultatii de teologie” care nu semanau formal, deloc intre ele. Fiecare missa era conceputa dupa un anumit fel de muzica, cu anumite instrumente, cu un fel de accente aduse din toata lumea. Mi-amintesc de una alcatuita in “stil american” la care s-a cantat jazz, cu tot tacamul de instrumente specifice lui. Pana si cantarea “Sfant, Sfant, Sfant” a fost actualizata de un hit unde Iisus Hristos era numit J.C. de la Jesus Christ (precum J.R din Dallas!), dar nu “Mantuitor” pentru ca, probabil pentru ei suna prea demodat ci… “Superstar”! Textul suna asa: “Hey J.C/ Don’t you smile at me?/ Osana, Osana, Superstar!”. Missa s-a incheiat cu aplauze puternice; toti au fost satisfacuti. Eu m-am cutremurat! Si, retineti, totul se petrecea la fratii nostri catolici!

Altadata un teolog catolic imi spunea: “De ce noi preotii sa ne imbracam in vesminte aiurite? Prea sunt demodate si amintesc de vremea imperiului bizantin. Astazi trebuie sa fim actuali, mai accesibili oamenilor de acum, de aceea m-am hotarat sa-mi fac vesminte din material de blugi!” Eibine, cum v-ati simti daca preotul v-ar pune pe cap un epitrahil facut din material de blugi?

Odata, un renumit profesor catolic de liturgica a fost solicitat de o renumita casa de moda, ca sa-si spuna parerea in legatura cu “ultimele” noutati in materie de… vesminte preotesti. Casa de moda era pregatita sa scoata modele “de ultima ora” in materie de “moda liturgica”! De altfel, odata mi-a cazut in mana un catalog (mare si atragator precum cataloagele Otto sau Quelle) care continea o mare oferta cu modele de vesminte si obiecte liturgice de toate felurile. In Apus exista niste aparate ce seamana cu aparatele Xerox, la care poti sa-ti imprimi pe haine orice imagine doresti. Un student teolog a avut ideea de a-si imprima pe pantaloni, nici mai mult nici mai putin… icoane ortodoxe! Am crezut ca pic jos cand am vazut ca pe dosul pantalonilor avea icoana Buneivestiri si a Mantuitorului!

Ce sa mai spun despre arhitectura noua a bisericilor, care a pierdut orice urma de sacralizare, de liturgic, ele semanand mai mult cu salile de spectacol, cu restaurantele, cu hotelurile… Dar pentru ei, nici nu mai conteaza sacramentul, ci esteticul, arta, modernul. De aceea bisericile se umpleau cand era cate o missa de Mozart sau Bach. In rest…

Iata de ce, cand m-am intors acasa, mi s-au umplut ochii de lacrimi cand am vazut o biserica plina “ochi” de oameni care ingenunchiau cutremurati in rugaciune. Ce frumoasa este ortodoxia si ce pacat ca noi, romanii, nu stim sa o pretuim cu adevarat!

Pr. Irmie Marga, Sibiu, pentru Revista “Ortodoxia in Cetate”, Sibiu

Marturia unui fost preot care 20 de ani a fost activ in activitati ecumeniste in cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor

“Modus operandi al ecumenismului este sa ne convinga mai intai ca putem toti trai in aceeasi familie (oikos) dar fiecare sa avem camerele noastre separate. Ni se spune ca astfel ne vom putea intelege cu totii si vom dialoga si vom fi deschisi unii la alti, ceea ce este cu siguranta ceea ce Hristos vrea si este un lucru frumos de facut. Nu s-a rugat El ca toti sa fie una? Fiind in camere separate, ne putem toti pastra obiceiurile noastre ciudate de ritual si de manifestare a credintei, pastrandu-ne astfel identitatea si aratand lumii ca Dumnezeu nu este asa de rau si ca religia este un lucru bun in cele din urma. In plus, ce rau poate sa faca doar faptul ca vorbim intre noi?

Suna frumos, nu-i asa?

Bineinteles, fiind toti in aceeasi familie, inseamna ca o credinta este la fel de valida ca si urmatoarea, deoarece toti locuim in aceeasi casa. Caditul din cadelnita este la fel ca si batutul la toba, asa cum psalmodia troparului este la fel ca si balbaiala in duh (n.t. – probabil autorul se refera la vorbitul in limbi al penticostalilor, care se cred sub influenta Duhului Sfant atunci cand se manifesta asemenea indracitilor care mormaie, zbiara si scot sunete ciudate si stridente care nu pot fi intelese). Fiecare are un specific al manifestarii dar in fapt, “toti il cautam pe Dumnezeu”.

Multi ortodocsi bine-intentionati cred ca prin participarea in aceasta familie, chiar doar daca ei cred ca doar inchiriaza o camera, vor aduce pe toti sa vada adevarul Ortodoxiei. In realitate, prezenta lor ii face pe ceilalti membri ai casei sa simta ca ortodoxia este doar un alt membru al Oastei Domnului, deoarece (credeti-ma) cartile au fost aruncate si termenii dialogului sunt deja stabiliti. [...]

Bineinteles, nimeni nu ar trebui sa fie prostit. Ecumenistii nu vor fi multumiti pentru totdeauna cu “zidurile care ne despart”. De ce sa traim in camere separate? Sa incepem sa vorbim despre ce avem in comun, in loc de ceea ce nu avem, si in curand toti peretii vor cadea si noi vom trai fericiti intr-o singura mare camera. Si de acum, nu ar trebui sa ne mai numim Consiliul Mondial al Bisericilor (sic), ci ar trebui sa ne numim Consiliul Mondial al Religiilor (OH, nu stiam ca si hindusii sunt parte din familie … lor cine le-a dat drumul? [...])

Ar trebui sa ne dam seama ca Consiliul Mondial al Bisericilor nu propune o cu o structura de biserica mondiala, asa ca toti cei preocupati de juristictia si parohia lor pot sa se relaxeze. Nimeni nu ne va lua ograda sau puterea politica sau venitul deoarece CMB stie ca ar fi un adevarat razboi daca ne-ar ameninta puterea noastra. Compromisurile in credinta sunt un lucru mult mai usor de realizat. Astfel, mai degraba ne duc incet catre o religie mondiala de recunoasteri mutuale in loc de o singura biserica mondiala, si face concesii pentru manifestarile eclesiologice ale slabiciunii noastre omenesti, pe care oricum “le vom depasi intr-o zi”.

Si asa sta treaba. Miscarea ecumenista este minimalista: “Haideti sa ne oprim la adevarul cu care suntem toti de acord”. Ortodoxia este MAXIMALISTA – totul conteaza. Si de aceea cele doua niciodata nu se vor amesteca. Ne vom obisnui cu asta. Intr-o atmosfera pluralista incarcata cu expresii capcana gen “frati”, “iubire”, “impreuna”, “dialog” etc vom fi pentru todeauna niste paria. [...]

Pr. John

PS: In fuga dupa imbratisare sa nu uitam de mica adunarea a papei de la Assisis cu cativa ani in urma. Orice am crede noi despre Francisc, probabil ca s-a rasucit in mormant cand i-au cantat Budistii in coarne. Ma intreb daca a observat cineva ca la scurt timp dupa asta, catedrala din Assisis a fost aproape distrusa (n.t. la un cutremur in 1997). La fel si cu cativa ani in urma, cand Angliganii au pus episcop pe David Jenkins – un agnosic si ultraliberal (n.t. care a marturisiti ca el nu crede in invierea fizica a lui Hristos sau in nasterea din Fecioara. De asemenea, Jenkins a fost primul episcop anglican care a “binecuvantat” o castorie intre homosexualilor, dintre care unul era vicar). La trei zile dupa ce a fost numit episcop, fulgerul a lovit Catedrala “York Minster” (n.t. sediul Arhiepiscopiei de York, a doua in conducerea Bisericii Angliei) Hmmmmm, oare este vreun semn pe undeva pe-aici? NAH!!!! (n.t: vezi si Incidentul neasteptat la Saptamana de Rugaciune Ecumenista)

TRADUCERE: Gigel Chiazna
SURSA: Biserica Rusa Sf. Nicolae – Dallas – Texas