ORTODOXIE ŞI ECUMENISM

Un teolog ortodox, cand are sansa de a lua cunostinta cu crestinismul apusean, nu se poate sa nu fie surprins in mai multe privinte. Cea mai socanta constatare pentru el este laicizarea (si, odata cu ea, desacralizarea) acestui crestinism. Fenomenul - pentru apuseni normal - a inceput odata cu asa-numitul “aggiornamento” (aducere la zi) lansat de Conciliul II Vatican, dupa care Biserica trebuie sa se actualizeze spiritului modern, mereu transformator al lumii contemporane. Si, potrivit acestui principiu, tot ce apare nou in lume trebuie sa se reflecteze si in Biserica (ca doar nu lumea trebuie sa se ia dupa duhul Bisericii, ci Biserica dupa duhul lumii, nu?).

Primul soc l-am avut cand am luat cunostinta cu capela unei facultati de teologie catolica: era construita ca un buncar antiatomic, cu pereti bruti din ciment, de la care aveai impresia ca abia s-a scos cofrajul, cu asfalt pe jos si cu sfanta masa din fier beton.

Alta surpriza am avut-o tot la cursurile de aceleiasi facultati, unde, chiar in fata mea sedea un teolog “punk”. Avea lanturi peste tot: in urechi, in nas, pe brate… In parul festelit cu toate culorile posibile, avea taiata o cruce, iar hainele lui erau rupte si zdrentuite cum la noi parca nici cersetorii nu poarta. Prezenta lui acolo nu deranja pe nimeni, era chiar banala. Ce mai, pe scurt: era modern! Socat, va marturisesc ca m-am intrebat cine era cu adevarat liber fata de lanturi: el sau rastignitii de la Aiud, Gherla, Jilava…? Sa nu credeti cumva ca de aceasta actualizare a fost crutata missa catolica. Nici vorba! Lunar, studentii teologi catolici organizeaza asa zise “misse ale facultatii de teologie” care nu semanau formal, deloc intre ele. Fiecare missa era conceputa dupa un anumit fel de muzica, cu anumite instrumente, cu un fel de accente aduse din toata lumea. Mi-amintesc de una alcatuita in “stil american” la care s-a cantat jazz, cu tot tacamul de instrumente specifice lui. Pana si cantarea “Sfant, Sfant, Sfant” a fost actualizata de un hit unde Iisus Hristos era numit J.C. de la Jesus Christ (precum J.R din Dallas!), dar nu “Mantuitor” pentru ca, probabil pentru ei suna prea demodat ci… “Superstar”! Textul suna asa: “Hey J.C/ Don’t you smile at me?/ Osana, Osana, Superstar!”. Missa s-a incheiat cu aplauze puternice; toti au fost satisfacuti. Eu m-am cutremurat! Si, retineti, totul se petrecea la fratii nostri catolici!

Altadata un teolog catolic imi spunea: “De ce noi preotii sa ne imbracam in vesminte aiurite? Prea sunt demodate si amintesc de vremea imperiului bizantin. Astazi trebuie sa fim actuali, mai accesibili oamenilor de acum, de aceea m-am hotarat sa-mi fac vesminte din material de blugi!” Eibine, cum v-ati simti daca preotul v-ar pune pe cap un epitrahil facut din material de blugi?

Odata, un renumit profesor catolic de liturgica a fost solicitat de o renumita casa de moda, ca sa-si spuna parerea in legatura cu “ultimele” noutati in materie de… vesminte preotesti. Casa de moda era pregatita sa scoata modele “de ultima ora” in materie de “moda liturgica”! De altfel, odata mi-a cazut in mana un catalog (mare si atragator precum cataloagele Otto sau Quelle) care continea o mare oferta cu modele de vesminte si obiecte liturgice de toate felurile. In Apus exista niste aparate ce seamana cu aparatele Xerox, la care poti sa-ti imprimi pe haine orice imagine doresti. Un student teolog a avut ideea de a-si imprima pe pantaloni, nici mai mult nici mai putin… icoane ortodoxe! Am crezut ca pic jos cand am vazut ca pe dosul pantalonilor avea icoana Buneivestiri si a Mantuitorului!

Ce sa mai spun despre arhitectura noua a bisericilor, care a pierdut orice urma de sacralizare, de liturgic, ele semanand mai mult cu salile de spectacol, cu restaurantele, cu hotelurile… Dar pentru ei, nici nu mai conteaza sacramentul, ci esteticul, arta, modernul. De aceea bisericile se umpleau cand era cate o missa de Mozart sau Bach. In rest…

Iata de ce, cand m-am intors acasa, mi s-au umplut ochii de lacrimi cand am vazut o biserica plina “ochi” de oameni care ingenunchiau cutremurati in rugaciune. Ce frumoasa este ortodoxia si ce pacat ca noi, romanii, nu stim sa o pretuim cu adevarat!

Pr. Irmie Marga, Sibiu, pentru Revista “Ortodoxia in Cetate”, Sibiu

Marturia unui fost preot care 20 de ani a fost activ in activitati ecumeniste in cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor

“Modus operandi al ecumenismului este sa ne convinga mai intai ca putem toti trai in aceeasi familie (oikos) dar fiecare sa avem camerele noastre separate. Ni se spune ca astfel ne vom putea intelege cu totii si vom dialoga si vom fi deschisi unii la alti, ceea ce este cu siguranta ceea ce Hristos vrea si este un lucru frumos de facut. Nu s-a rugat El ca toti sa fie una? Fiind in camere separate, ne putem toti pastra obiceiurile noastre ciudate de ritual si de manifestare a credintei, pastrandu-ne astfel identitatea si aratand lumii ca Dumnezeu nu este asa de rau si ca religia este un lucru bun in cele din urma. In plus, ce rau poate sa faca doar faptul ca vorbim intre noi?

Suna frumos, nu-i asa?

Bineinteles, fiind toti in aceeasi familie, inseamna ca o credinta este la fel de valida ca si urmatoarea, deoarece toti locuim in aceeasi casa. Caditul din cadelnita este la fel ca si batutul la toba, asa cum psalmodia troparului este la fel ca si balbaiala in duh (n.t. - probabil autorul se refera la vorbitul in limbi al penticostalilor, care se cred sub influenta Duhului Sfant atunci cand se manifesta asemenea indracitilor care mormaie, zbiara si scot sunete ciudate si stridente care nu pot fi intelese). Fiecare are un specific al manifestarii dar in fapt, “toti il cautam pe Dumnezeu”.

Multi ortodocsi bine-intentionati cred ca prin participarea in aceasta familie, chiar doar daca ei cred ca doar inchiriaza o camera, vor aduce pe toti sa vada adevarul Ortodoxiei. In realitate, prezenta lor ii face pe ceilalti membri ai casei sa simta ca ortodoxia este doar un alt membru al Oastei Domnului, deoarece (credeti-ma) cartile au fost aruncate si termenii dialogului sunt deja stabiliti. [...]

Bineinteles, nimeni nu ar trebui sa fie prostit. Ecumenistii nu vor fi multumiti pentru totdeauna cu “zidurile care ne despart”. De ce sa traim in camere separate? Sa incepem sa vorbim despre ce avem in comun, in loc de ceea ce nu avem, si in curand toti peretii vor cadea si noi vom trai fericiti intr-o singura mare camera. Si de acum, nu ar trebui sa ne mai numim Consiliul Mondial al Bisericilor (sic), ci ar trebui sa ne numim Consiliul Mondial al Religiilor (OH, nu stiam ca si hindusii sunt parte din familie … lor cine le-a dat drumul? [...])

Ar trebui sa ne dam seama ca Consiliul Mondial al Bisericilor nu propune o cu o structura de biserica mondiala, asa ca toti cei preocupati de juristictia si parohia lor pot sa se relaxeze. Nimeni nu ne va lua ograda sau puterea politica sau venitul deoarece CMB stie ca ar fi un adevarat razboi daca ne-ar ameninta puterea noastra. Compromisurile in credinta sunt un lucru mult mai usor de realizat. Astfel, mai degraba ne duc incet catre o religie mondiala de recunoasteri mutuale in loc de o singura biserica mondiala, si face concesii pentru manifestarile eclesiologice ale slabiciunii noastre omenesti, pe care oricum “le vom depasi intr-o zi”.

Si asa sta treaba. Miscarea ecumenista este minimalista: “Haideti sa ne oprim la adevarul cu care suntem toti de acord”. Ortodoxia este MAXIMALISTA - totul conteaza. Si de aceea cele doua niciodata nu se vor amesteca. Ne vom obisnui cu asta. Intr-o atmosfera pluralista incarcata cu expresii capcana gen “frati”, “iubire”, “impreuna”, “dialog” etc vom fi pentru todeauna niste paria. [...]

Pr. John

PS: In fuga dupa imbratisare sa nu uitam de mica adunarea a papei de la Assisis cu cativa ani in urma. Orice am crede noi despre Francisc, probabil ca s-a rasucit in mormant cand i-au cantat Budistii in coarne. Ma intreb daca a observat cineva ca la scurt timp dupa asta, catedrala din Assisis a fost aproape distrusa (n.t. la un cutremur in 1997). La fel si cu cativa ani in urma, cand Angliganii au pus episcop pe David Jenkins - un agnosic si ultraliberal (n.t. care a marturisiti ca el nu crede in invierea fizica a lui Hristos sau in nasterea din Fecioara. De asemenea, Jenkins a fost primul episcop anglican care a “binecuvantat” o castorie intre homosexualilor, dintre care unul era vicar). La trei zile dupa ce a fost numit episcop, fulgerul a lovit Catedrala “York Minster” (n.t. sediul Arhiepiscopiei de York, a doua in conducerea Bisericii Angliei) Hmmmmm, oare este vreun semn pe undeva pe-aici? NAH!!!! (n.t: vezi si Incidentul neasteptat la Saptamana de Rugaciune Ecumenista)

TRADUCERE: Gigel Chiazna
SURSA: Biserica Rusa Sf. Nicolae - Dallas - Texas