S-a terminat Adunarea “Ecumenică” de la Sibiu. Mii de lumînări şi torţe în marş, pupat piaţa Independenţei, lacrimi gîrlă (deşi nu de pocăinţă - piaţa nu a fost totuşi inundată), emoţii, mîndrie înnecînd gîtlejurile (Sibiul e „capitala culturală a Europei”). Am pus o jumătate de milion de euroi! Am mai făcut un pas în Europa! A fost şi Papa de la Roma (pe ecrane). Europa nu mai e doar „cu ochii pe noi”! E în noi! (pervers îmi reamintesc celebra poezie a Veronicăi Porumbacu „simt Europa în mine”, imortalizată de epigrama lui Păstorel Teodoreanu… „în chestia matale intră-ntregul continent”). S-a reconfirmat la punctul 6 din mesajul final (redactat în „limba de lemn” caracteristică tuturor mesajelor „ecumenice”) Charta Oecumenica (deci vom continua sa luptăm împotriva „antisemitismului” şi vom scoate pînă la urmă din Liturghie pasajele ofensatoare la adresa „fraţilor noştri mai mari” - deziderat exprimat adesea la întrunirile nu prea date publicităţii, dintre reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi cei ai „fraţilor mai mari”). Şi uite ce frumos a aranjat Dumnezeu lucrurile că la doar cîteva zile după asta s-a ales şi cel mai „ecumenic” Patriarh.
Şi totuşi o mică pietricică de poticnire tot a rămas. Din fericire. Căci e piatra pe care lucrătorii nu au băgat-o în seamă şi care e piatra din capul unghiului. Punctul 2 al mesajului „recomandă să se continue discuţiile privind recunoaşterea botezului, fiind conştienţi de importantele realizări pe această temă în mai multe ţări şi fiind conştienţi de faptul că această chestiune este strîns legată de înţelegerea euharistiei”. Deci nu s-a ajuns la o înţelegere în privinţa recunoaşterii botezului! Zic din nou din fericire. Deşi există un număr de formule „economice” privind primirea ne-ortodoxilor în Biserică, nu au putut fi anulate canoanele (care reprezintă predania lăsată de însuşi Domnul Hristos) care cer imperativ ca botezul să se facă prin întreită scufundare în numele Sfintei şi Nedespărţitei Treimi. Atunci cînd botezul nu se face prin scufundare (ceeace e însuşi numele baptismos) nu este botez. Lucrurile sînt chiar atît de simple, cu toate sofisticăriile papiste şi protestante (am vazut o formulare „ecumenică”: prin scufundare sau turnare). Ei bine, nu. E doar prin scufundare!
De aceea vedem o rază de speranţă în chiar declaraţiile ÎPSS (de atunci) Preafericitul în devenire Daniel în interviul pe care l-a acordat ziarului Cotidianul pe 10 Sept. a.c. Deşi pare din discursul său că cea mai importantă problemă a adunării a fost să „intensifice semnele vizibile de dialog şi cooperare”, în al doilea rînd să încurajeze tinerii să participe la viaţa Bisericii şi în al treilea rînd să se ocupe de migranţi (punctul 5 recomandînd o grijă specială pentru romi), nu putem să trecem cu vederea că problema botezului este punctul 2 (primul fiind doar o declaraţie insipidă). Şi deşi această problemă e lăsată la sfîrşitul interviului (introdusă oarecum forţat, aproape prin surprindere, de cel ce lua interviul ÎPSS de atunci, ÎPSS de atunci nu a avut ce face decît să reafirme (cu multe ocolişuri) poziţia esenţială a Bisericii.
Ne putem întreba dece a părăsit Mitropolitul Kiril al Smolenskului şi Kaliningradului (dealtfel cunoscut ecumenist) adunarea, nesemnînd documentul final? S-a mers totuşi undeva prea departe? Deşi fie vorba între noi această adunare, ca şi cele precedente, merge pe alături de drum. Orice entuziasm la adresa ei (lor) dovedeşte o profundă şi dureroasă neînţelegere a ceea ce este Ortodoxia. Într-adevăr însăşi ideea ecumenismului, ideea devălmăşiei Adevărului cu minciuna e profund ofensivă şi pierzătore de suflete, infinit mai gravă decît faptul că cutare sau cutare preot a „colaborat cu securitatea”. Adevărul e doar unul şi el ne-a fost arătat chiar de Cel ce este Calea, Adevărul şi Viaţa. El ne-a dat cuvinte de viaţă, poruncile Sale sînt metoda vindecării sufletelor noastre scufundate în păcat, iar „cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” şi „cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela este care mă iubeşte, iar cine mă iubeşte pe mine iubit va fi de către Tatăl meu şi-l voi iubi şi eu şi mă voi arăta lui”, căci dacă „mă iubeşte cineva, păzi-va cuvîntul meu şi Tatăl meu îl va iubi pe el şi vom veni la el şi la el ne vom face locuinţă”. „Dacă mă iubiţi pe mine, păziveţi poruncile mele. Iar eu voi ruga pe Tatăl şi vă va da alt Mîngîietor, ca să fie pururea cu voi: Duhul Adevărului, pe care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede, nici nu-l ştie, ci voi îl cunoaşteţi, căci rămîne la voi şi va fi întru voi”. Ce poate fi mai clar şi mai explicit? Duhul Sfînt, Duhul Adevărului nu vine la cei care nu ţin poruncile Domnului. Poruncile Domnului au fost clar explicitate şi au devenit norme de conduită pentru creştini prin dogmele şi canoanele Bisericii Universale, revelate de Sfîntul Duh episcopilor din întreaga creştinătate întruniţi în Sinoadele Ecumenice. Acesta este singurul sens al Ecumenismului. Încercările actuale de a desfiinţa Cuvîntul lui Dumnezeu ca să-l înlocuiască cu rînduiala omenească, împotriva rînduielilor stabilite de Sinoade, se pun singure firesc sub osînda neţinerii poruncilor Domnului. Aspectul cel mai îngrijorător este intervenţia poliţiei împotriva celor care obiectează împotriva ecumenismului. Sînt primele semnale ale viitoarelor persecuţii. Deocamdată îşi „fac mîna”. E acelaşi scenariu care s-a repetat de nenumărate ori. Să ne amintim doar de persecuţiile împotriva „tradiţionaliştilor”, „fundamentaliştilor” ortodoxi care au urmat Conciliilor de „unire” de la Lyon (1274) şi Florenţa (1439).
Cu cîţiva ani în urmă am scris un număr de articole pentru Buletinul Asociaţiei Românilor din Australia referitoare tocmai la acest subiect. Era o încercare de a lămuri pe credincioşii ortodoxi români din Australia asupra efectelor dezastruoase ale defecţiunii unui preot ortodox român la catolici. Era într-o perioadă cînd zgomotele ecumeniste ajunseseră la paroxism. Întîmplător preotul în chestiune ne vorbea cu entuziasm de un ierarh încă necunoscut (cu care fusese coleg de seminar sau pe la Sibiu), dar cu mare viitor! Îl chema… Daniel Ciobotea.
Revizuind aceste meditaţii le-am găsit încă actuale şi îmi voi permite, cu îngăduinţa redacţiei să le împărtăşesc şi altora.
VLAD PROTOPOPESCU
SURSA: Neamul Romanesc
