La deschiderea adunarii ecumeniste pretinse a “Bisericilor” din 5 septembrie 2007, in cuvantul de deschidere a fost invocat numele Parintelui Staniloae astfel:
“Fără îndoială, prin acest moment festiv, ne aflăm cu toţii, creştini ai Bisericilor Europei, în armonie şi rugăciune cu înaintaşii noştri, [...] părintele Dumitru Stăniloae ” (vezi Cuvantul de deschidere)
Nu doar cu aceasta ocazie ci chiar in alte situatii, ecumenistii invoca numele Parintelui Staniloae si se considera in “armonie” cu activitatea sa ecumenica. Aceasta invocare pusa in balanta cu marturia parintelui ridica totusi cateva semne de intrebare:
“Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sarb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre. Eu il socotesc produsul masoneriei. Iara relativizeaza adevarul, credinta adevarata. De ce sa mai stau cu ei care au facut femeile preoti, care nu se mai casatoresc?” (ASCULTA)
Iata ca nu doar adevarul de credinta este relativizat ci chiar optiunea si marturia celui mai mare teolog roman al secolului XX.
